Revista Forbes a publicat o listă cu cele mai valoroase zece cluburi din lume, în 2009, după ce a luat în considerare toate sporturile practicate. Doar trei echipe de fotbal sunt prezente, informează www.futebolfinance.com.
Englezii de la Manchester United sunt lideri în acest clasament (cu 1296 milioane de euro), dar surpriza vine imediat după. A doua clasată este echipa de fotbal american Dallas Cowboys (1144 milioane de euro), iar a treia, tot o echipă de fotbal american: Washington Redskins (1074 de milioane de euro), topul fiind practic dominat de acest sport. Celelalte două echipe de fotbal din top sunt Real Madrid (locul șase – 938 de milioane de euro) și Arsenal (locul șapte – 831 de milioane de euro).
Deși jurnaliștii de la Forbes nu au specificat care au fost criteriile de evaluare a cluburilor, putem vedea că vitalitatea economică a Americii de Nord nu o duce chiar rău, iar în fotbalul american nu se aude niciodată de cumpărări de cluburi pe aproximativ 880 de milioane de euro, cum ar fi Manchester United, sau de transferuri de 94 de milioane de euro, cum ar fi cazul lui Cristiano Ronaldo.
Iată topul întocmit de revista Forbes:
1. Manchester United (Anglia / Fotbal) – 1,296 milioane de euro 2. Dallas Cowboys – (SUA / Fotbal american) – 1144 milioane de euro 3. Washington Redskins – (SUA / Fotbal american) – 1074 milioane de euro 4. New York Yankees – (SUA / Baseball) – 1.040 milioane de euro 5. New England Patriots – (SUA / Fotbal american) – 943 milioane de euro 6. Real Madrid – (Spania / Fotbal) – 938 milioane de euro 7. Arsenal – (Anglia / Fotbal) – 831 milioane de euro 8. New York Giants – (SUA / Fotbal american) – 820 milioane de euro 9. New York Jets – (SUA / Fotbal american) – 811 milioane de euro 10. Houston Texans – (SUA / Fotbal american) – 797 milioane de euro
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER